Despre cum uitam sa iubim clipa

Miercuri, 19:30, Piata Romana.

M-a lovit o pofta incredibila de un luca traditional. De fapt, ma lovise pofta asta de vreo 20 de mii de ori saptamanile trecute, dar din diverse motive nu m-am dus sa-mi iau. Na ca acum n-avea mama nimic pregatit acasa, eram la doi pasi de Luca, asa ca, evident, am scos rapid cei 3 lei din portofel si de acolo e clar ce a urmat.

Ok, dar ce legatura o avea faptul ca mi-am luat un luca traditional cu ideea de a uita sa iubesti clipa? E simplu. Sau cel putin mie mi se pare simplu.  Inainte sa ma apuc sa mananc, mi-am propus pur si simplu sa savurez cu adevarat. Sa mananc chestia aia ca si cum e prima data cand mananc ceva, sa fiu pur si simplu acolo, in momentul ala cand tin in mana ceva de care am avut pofta cu saptamanile.  

Si mi-am pus melodia preferata la casti, m-am plimbat cu pasi mici si inceti in timp ce mai luam o gura, iar acolo, atunci, in momentul ala, simteam ca mancam ceva ce nu am mai mancat niciodata. Simteam ca aratam oarecum penibil pentru ceilalti, fiindca zambeam neincetat dupa ce mai luam o imbucatura, dar asta ma facea sa ma bucur si mai tare. Apoi m-am gandit la ceva. Ceva ce ma aduce la ceea ce vreau sa scriu azi. 

M-am gandit ca nu stim sa traim clipa. Ne grabim. Ne grabim sa mancam repede doar ca sa ne potolim foamea. Ne grabim sa vorbim fara sa ascultam ce are de spus celalalt, doar ca sa ne dovedim un punct de vedere. Ne grabim sa ajungem la fixul fixului undeva si nu observam ca ne-a zambit copilasul acela in metrou sau in autobuz. 

Si cand ne grabim uitam sa traim clipa. Clipele despre care mai tarziu spunem ca “au fost”. Dar cum ar fi “sa fie” ? Cum ar fi daca “am fi” cu adevarat in toate momentele? Daca am fi acolo pur si simplu,  fara sa ne gandim ca se vor termina. Daca le-am trai ca si cum ar fi prima data cand se intampla? Zicem ca “trece vremea”,”anu’ asta a trecut cel mai repede de pana acum”, “nu avem destul timp”- timp avem, dar noi il alungam. 

Deci hai sa fim “clipefili”! Hai sa iubim clipele, da’ sa le iubim, frate! Sa iubim clipa cand ne imbratisam ca si cum ar fi prima data cand o facem, sa iubim momentul cand rupem eticheta de pe bluza noua, caci e prima si ultima data cand va fi prima data cand o vom purta, sa iubim momentul cand ne auzim mamele cum canta niste Tina Turner crezand ca nu le aude nimeni, sa iubim momentul cand cineva rade la o gluma de-a noastra desi nu eram siguri daca sa o zicem sau nu, sa iubim clipa cand punem primul glob in brad, sa iubim momentul cand suntem undeva si ne auzim melodia de suflet si incepe sa ne bata inima tare, sa iubim clipa cand citim ultima propozitie dintr-o carte, sa iubim momentul cand deschidem geamul de dimineata ca si cum e prima data cand respiram, sa iubim momentul cand calcam pe prima frunza uscata sau verde. Si sa iubim si momentele in care mai luam o nota mica, caci trebuie sa mai luam si d-astea, sa iubim si momentele cand ne mai certam, pentru ca asa invatam sa iertam, sa iubim momentele cand pierdem un inel, caci, daca il gasim, vom simti ca am gasit 1000 de dolari; pe scurt, sa iubim clipa, sa o simtim, sa fim acolo fara sa ne gandim ca se va termina.

Pentru ca clipa se termina doar atunci cand ne gandim ca se va termina. Si daca-ti trece prin cap gandul ca se termina, inchide ochii. Si stai un pic asa, cu ei inchisi.

Apoi deschide-i.

Esti acolo. Iubind clipa.

2 thoughts on “Despre cum uitam sa iubim clipa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s