2016: reflectii, reflexii si refractii

 E 25, e Craciunul, am aprins vreo 20 de mii de lumanari si luminite si miroase a sarmale si cozonac. Mama ma cheama la masa, dar eu am simtit ca vreau sa ma asez la computer si sa scriu. Cred ca e din cauza ca acum am prins clipa aia de 10 secunde in care am realizat ca a mai trecut un an. Nu vreau sa fiu nostalgica, am doar 16 ani, nu pot sa zic ca simt ca imbatranesc, dar parca simt ca intr-un fel sau altul creste o mica frica in mine. Bine, exagerez, nu e o frica, e mai mult o ingrijorare.

Si desi poate nu ar trebui, ma intreb. Ma intreb daca am trait anul asta asa cum eram menita sa-l traiesc. Ma intreb daca am luat deciziile potrivite, daca nu as fi putut sa dau mai mult din mine, daca am reusit sa imi ating scopurile. Astea-s intrebari la care, din pacate, nu am un raspuns, desi mi-as dori. Nu stiu cand a trecut si cred ca nici nu vreau sa stiu, fiindca atunci cand ma gandesc ma intristez. Ma intristez pentru ca ma gandesc ca poate as fi putut sa l traiesc mai intens. Poate puteam sa nu ma supar atunci, ca poate nu ar fi trebuit sa cumpar rujul ala scump, poate as fi putut sa iert, poate ar fi trebuit sa-mi fac tema la timp, poate as fi putut sa citesc mai multe carti, poate as fi putut sa scriu mai mult si poate ca poate ca l-as fi putut trai mai frumos pe 2016.

Dar poate ca l-am trait asa de intens, incat de aceea nici nu mi-am dat seama cand a trecut. Poate am fost atat de “acum”, incat n-am avut vreme sa ma gandesc la “atunci”. Incerc sa-mi repet intotdeauna ca totul se intampla cu un motiv si gandul asta ma alina si imi da incredere. Asa ca daca ar fi sa privesc partea plina a paharului, as termina 2016 cu un zambet si nu cu o incruntare.

Fiindca in 2016 am crescut.

Am fost cea mai pura versiune a mea de pana acum.

Am simtit, am vazut, am mirosit, am atins si am scris si am rescris. Am inspirat oameni. Am fost inspirata de oameni. Am ras cand poate puteam sa plang si am plans cand poate puteam sa rad. Am cunoscut. Am iubit. Iubesc. Am iertat. Am cules fulgi de nea cu limba. Am smuls flori din gradini. Am cantat pe plaja la doi mai in zorii diminetii.Am calcat mormane de frunze crocante.

Am descoperit ce-mi place si ce nu-mi place din multe puncte de vedere. Am pierdut prieteni, da, dar am realizat ca poate, poate poate e mai bine fara ei. Am facut cadouri neasteptate. Am ascultat muzica noua, pareri diferite si mustrari de-alor mei. Mi-am ascultat de cele mai multe ori inima, nu capul, sau poate le-am ascultat pe amandoua in acelasi timp.

Ne-am iubit. Ne-am tinut de mana peste tot si prin tot. Am dansat de fiecare data cand am avut ocazia, dar si atunci cand sigura muzica pe care o aveam era doua batai de inimi. Ne-am scris poezii si mesaje neasteptate cand ne era cel mai dor. Ne-am certat din nimicurile nimicului. Ne-am uitat la luminile Clujului de pe balconul hotelului. Ne-am suit in trenuri si am trait experientele verii de adolescenti. Am discutat filme, filozofii, carti, momente, idei, planuri, frustrari, vise si visuri pana in zorii diminetii. Am fost gelosi, naivi, imaturi, maturi, nebuni si cat de tineri am putut noi sa fim.

Si in cele din urma, am imortalizat printre randuri si fotografii cele mai frumoase momente si parca atunci cand ma uit prin ele din nou, realizez ca nu l-am irosit pe 2016.

Asa ca daca si tu te intrebi, ei bine, nu te mai intreba.

L-am trait asa cum a trebuit sa-l traim.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s