fragmente dintr-un vis implinit

Se zice ca din copilarie ramai cu lucruri la care le iubesti, ulterior, toata viata. Adevarul e ca, mai mult ca sigur, cu totii avem niste lucruri aparte pe care stim ca nu vom putea niciodata sa nu le mai iubim sau sa nu ni le mai amintim. Pentru multi e un loc, poate casa bunicilor unde mergeau in fiecare vara, sau o carte pe care le-o citeau parintii inainte de culcare.

Pentru mine e muzica.

Uneori stau si ma gandesc cat ma fascineaza faptul ca, fara muzica, atat de multe lucruri nu ar avea sens . Suna cliseic, stiu, insa e atat de interesant cum impletitura dintre sunete si cuvinte aduna mii de oameni si le face sufletele sa tresara. E fascinant cum, daca nu ar exista muzica, nu ar exista petreceri, unii oameni nu s-ar cunoaste, drumul catre scoala ar parea si mai lung, iar inimilor frante le-ar lua mult mai mult sa se repare. E fascinant ca muzica e infinita.

Nu pot sa zic ca am un moment cert in care mi-am dat seama ca iubesc muzica. Simt ca a fost o parte din mine dintotdeauna. Iar meritul pentru asta i-l ofer tatalui meu, care ma lua cu el chiar si la concerte la care nu-mi doream sa merg, imi punea in masina toate genurile de muzica posibile si dadea volumul la maxim ca sa aud fiecare instrument. Nu stiu cum sa ii multumesc indeajuns pentru asta, cred ca pot doar sa ii arat atunci cand ma intreaba in masina “cine canta asta? repede, repede” ca stiu sa ii raspund, zic eu, in cele mai multe cazuri.

Dar cu cat am inceput sa cresc, a inceput sa devina un soi de pasiune sa descopar singura muzica. Sigur, a inceput cu Hannah Montana si Highschool Musical, apoi a venit perioada mea de rockerita caracterizata in special de Green Day si Paramore. Iar, in cele din urma, vara lui 2012, pe care n-o voi uita niciodata, fiindca e cea in care mi-am descoperit artistul peferat. Mi-e atat de clara seara aia, la Satu Mare, cand stateam cu castile in urechi, iar, din intamplare am dat de una dintre piesele lui Ed Sheeran. A fost un sentiment aparte, poate printre cele mai puternice pe care le-am simtit vreodata . Era ca si cum auzeam o muzica pe care cineva a scris-o pentru mine si doar pentru mine. 

Si de atunci, viata parca devenit mai buna. E greu sa intelegi de ce zic asta daca nu ai un artist pe care il iubesti cu toata fiinta ta. Insa eu cred ca muzica unui artist poate sa devina pur si simplu “acasa”. Fiindca e cea pe care o asculti oricand, cea care iti vorbeste intr-un mod pe care, uneori, nici tu nu ti-l poti explica. Fiindca acum trei ani o ascultai intr-un moment al vietii, iar acum intr-altul, si parca inca tot mai ai de descoperit, desi a trecut atata timp. 

Pe Ed l-am ascultat cu sufletul a 4 ani diferiti si tot ce am facut a fost sa ma mir cum pot sa il iubesc si mai mult, in loc sa ma plictisesc de aceleasi melodii. Si m-am gandit intr-o zi “bai, dar cum ar fi sa fiu la un moment dat acolo, la un concert, langa mii de oameni cantandu-i melodiile?”. Atunci am realizat ca e printre cele mai mari visuri ale mele, fiindca doar gandul ca as putea sa ma aflu acolo ma facea cea mai fericita persoana

Si totul a inceput ca printr-o magie, dupa un mesaj lung scris tatalui meu si saptamani in care incercam sa ma conving ca se va intampla, ca voi fi acolo: m-am trezit intr-un avion spre Barcelona. 

Si mai era o zi, si ascultam in fiecare dimineata barceloneza melodiile sale, inima fiindu-mi deja la concert. Si zburdam de fericire pe strazi, neputand sa-mi stapanesc entuziasmul.

Si, brusc, eram acolo. Dupa 4 ani de asteptat. Si era totul exact cum imi imaginam: purtam tricoul si bratara, aveam un afis mare, eram in fata si, pe langa toate acestea, imi facusem cei mai misto prieteni cu care impartaseam aceeasi iubire fata de Ed. 

Si apoi a intrat pe scena. Daca ar fi sa sintetizez intr-un cuvant ce am simtit atunci, cu siguranta e “implinire”. A fost prima data in viata mea cand am plans din pura implinire. Si restul a fost ca intr-un vis in care nu puteam decat sa simt ca exist in cea mai frumoasa fericire. Fiindca stiam fiecare acord. Fiecare vers. Si tremuram de emotie. Si nu-mi venea sa cred ca se intampla. Eram acolo, mai bucuroasa ca niciodata, fiindca auzeam muzica pe care am purtat-o cu mine prin toate emotiile posibile si vedeam omul pe care il apreciez cu tot sufletul meu. Simteam ca eram “acasa”. 

Si apoi concertul se termina, dar tu ramai acolo. Cu inima, cu gandul si cu trupul. Si te reintorci mereu, fiindca stii ca e momentul in care ai simtit ca totul e bine in lume pentru cateva ore.

Vreau doar sa va zic simplu sa ascultati muzica. Cat de multa se poate, caci niciodata nu e prea multa. Si gasiti-va un artist care sa va vorbeasca, a carui muzica sa o iubiti ca si cum ar fi cel mai de pret lucru pe care il detineti. Fiindca, daca sunteti indeajuns de norocosi sa ajungeti sa fiti acolo, si sa-i vedeti in concert, ei bine, va promit ca va fi unul dintre cele mai intense momente pe care le veti trai vreodata.

 

IMG_6220

IMG_6196

 

IMG_6188

One thought on “fragmente dintr-un vis implinit

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s