care e faza cu anii de liceu?

Anul trecut, undeva pe vremea asta, am scris un articol despre liceul meu, care, pana azi, a ramas printre cele mai populare postari de-ale mele. Ce-i drept, inteleg de ce, mi-am prezentat liceul asa cum il vedeam la momentul respectiv, din ochii clasei a9a, care erau fascinati de o lume noua.

A trecut un an. Liceul meu e la fel de tare. Colegii mei canta in continuare la chitara pe scarile din spate, avem la fel de mult activitati extracurriculare, profii sunt la fel de deschisi; pe scurt, Cosbucul e acelasi. E inca acasa. 

Dar liceul nu-i doar locul unde te duci sa dai o teza sau sa inveti. E o etapa. Eu o vad ca pe o perioada care, cumva, se desprinde cu totul de restul vietii. Sunt niste ani ciudati, ce-i drept. Ajungi, cumva, sa-i iubesti si sa ii urasti in acelasi timp.

E usor sa ii urasti. Te gandesti ca habar n-ai ce vrei sa faci mai departe, ca n-o sa ajungi nimic in viata, in timp ce toti cei din jurul tau pare ca evolueaza. Simti ca stagnezi si ca ,de fapt, nu stii nici macar cine esti tu. Iti pierzi timpul cu oameni stupizi si certuri si mai stupide, realizezi ca nu prea poti sa ai incredere in nimeni, in timp ce, pe fundal, o auzi pe maica-ta care te cearta ca nu-ti faci temele. Ii urasti pentru ca trec repede cand vrei sa treaca greu si trec greu cand vrei sa treaca repede. Ii urasti pentru ca, poate, simti ca trebuie sa ii urasti. Pentru ca toti adolescentii sunt revoltati, iar tu nu poti sa fii mai prejos, asa-i?

Da, asa-i. Fiindca mereu e mai simplu sa vezi ce e mai rau, decat ce e mai bun. Absolut mereu. Adolescenta e o ipocrizie continua. Nu va indemn sa fiti ipocriti, ar fi stupid in partea mea sa fac asta. Dar o veti face oricum, prin simplul fapt ca intr-o zi o sa va treziti cu o iubire nespusa fata de adolescenta si cu pofta de petreceri si rasarituri, iar intr-alta o veti injura in toate modurile, fiindca aseara i-ati vazut pe X si pe Y pupandu-se. Si asa si trebuie sa fie. Pentru ca astia 4 ani sunt facuti sa ne schimbe convingerile de luni pe marti, ca miercuri sa stim ce vrem, iar joi sa ne dam peste cap iar.

De asta cred ca, desi e mai greu, trebuie sa incercam sa iubim anii astia cat de mult putem. Cu bunele si cu multele rele. Pentru ca astia 4 ani nu se mai repeta. Sunt atat de unici si atat de rupti de tot firul vietii, iar noi nici nu ne dam seama de asta. Incerc si vreau sa ii fac sa fie cei mai tari ani din viata mea. Nu-mi reuseste mereu. Si nici voua nu o sa va reuseasca. Dar asa trebuie sa fie. Trebuie sa fie frumosi in tristetile de dupa petreceri, in dezamagirile prietenilor, in planurile anulate si in trenurile pierdute. Pentru ca, e singurul moment cand pare ca n-ai timp, cand ai cel mai mult timp din lume.

Postarea mea se intituleaza “Care e faza cu anii de liceu?”, dar eu nu am un raspuns. Cum vine asta? 

Nici eu nu stiu raspunsul. Il caut. 

Dar asta nu-i o teza.

Nu exista raspuns corect sau gresit la aceasta intrebare. De fapt, cine stie, poate nici nu exista unul. 

Si daca exista, tineti-l pentru voi. Sau lasati-l unde l-ati gasit. Daca e la mare, lasati-l printre valuri, ca apoi, cand cresteti, sa va stropiti cu amintirea lui. Daca e intr-o persoana,  iubiti-o cu toata inima, caci momentul in care gasesti raspunsuri intr-o persoana e momentul cand o iubesti. Si daca nu-l gasiti, nu va faceti griji.

Nu toate intrebarile sunt menite sa aiba un raspuns.

One thought on “care e faza cu anii de liceu?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s