de ce suntem nostalgici toamna?

18.50. Apus. Miroase a “a doua zi dupa ploaie.” Mi-am stins luminile din camera ca sa las ca singura sursa de lumina sa fie razele de soare obosit, mai obosit ca mine. Pe tastatura laptopului se reflectau aceleasi raze si, desi m-am gandit ca nu as vrea sa le strivesc, caci sunt asa de rare in octombrie, am decis sa le sacrific pentru a scrie.

O calitate si un defect de-al meu este ca sunt extrem de atenta la cum ma simt in fiecare secunda a zilei. Astfel, pot sa zic ca sesizez orice fel de schimbare a starii mele generale, fie ea extrem de mica sau uluitoare. Ma intorceam acasa duminica seara. Ploua de-mi intorcea umbrela pe dos. Si ma simteam ca ultima frunza dintr-un copac. Am incercat sa-mi explic de ce. De ce in fiecare toamna bate in mine acelasi sentiment de singuratate, desi sunt inconjurata de o multitudine de oameni? De ce toamna?

Intrebarea asta are un raspuns evident pentru multi: vremea. E destul de clasic- cand ploua suntem relativ tristi, iar, cand e soare suntem relativ fericiti. Zic relativ, fiindca eu nu cred ca doar vremea e raspunsul, caci am nenumarate zile ploioase in minte in care am fost cea mai fericita din toata viata mea.

Toamna vine mereu ca sa lase loc de plecat. Ziua si soarele pleaca din zi si-i cedeaza locul noptii ca sa ne dea mult mai mult timp de reflexie. Frunzele pleaca din copaci si ajung pe asfalt, ca, prin patura pe care o astern, sa ne aduca aminte de anii trecuti, cand, desi tot noi am calcat pe aceeasi patura, talpa e, acum, cu totul schimbata. Turistii se duc inapoi in tarile lor. Prietenii pleaca la facultate. Surorile la gradinita. Parintii la servici. Iar, eu, din fericire, tot la liceu.

Toamna, desi ploua mereu, vine mereu cu sete de ganduri. Ganduri ca a trecut anul prea repede. Ganduri ca poate, vara, nu am luat intocmai cele mai bune decizii, ca am fugitde probleme, iar, acum, nu mai avem unde. Gandul ca, anul trecut l-am inceput mult mai bine, ca eram mai fericiti. Ganduri ca vrem sa fie toamna asta cum a fost cealalta, dar circumstantele nu ne permit. Ganduri ca “viitorul” de acum 3 toamne, e prezentul. Gandul ca bate timpul mai repede prin noi, decat vantul afara.

Toamna vine cu confuzie. Cum se face ca, toamna, sunt atat de multe inceputuri si, totusi, in jurul nostru totul moare. Cum de e toamna inceput, dar si sfarsit in acelasi timp? Cum se face ca, desi blestemam cum ardea soarele in august, acum ni-l dorim mai mult ca niciodata? 

Dar si toamna pleaca pentru a lasa loc iernii. Iar pe multi nici iarna nu-i incanta, caci e doar o toamna mai intunecata.

Insa nu trebuie sa uitam ceva. Un ceva foarte important.

Mereu exista si primavara.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s