mi-e frica sa cresc

“Intr-o zi o sa fiu indeajuns de inalta sa ajung la sertarul cel mai de sus.”

“Intr-o zi o sa stiu la fel de multe melodii ca tata”

“Intr-o zi o sa port si eu tocuri si lip gloss ca mama.”

“Intr-o zi o sa ies si eu cu prietenii mei in oras cum fac toti adolescentii din filme.”

“Intr-o zi o sa stiu ce vreau sa ma fac atunci cand o sa fiu mare.”

Imi spuneam lucrurile astea mereu cand eram mica. Mi-am reamintit de ele cand stateam pe balcon, in Italia, si am vazut doi copilasi care se jucau in zapada. Cand eram foarte mica iubeam zapada si iubeam iarna in general. Acum o detest pentru ca imi ingreuneaza iesitul in oras. E o tranzitie mai putin evidenta de la copilarie la adolescenta, dar nu-i asa ca si toti adultii se enerveaza pe zapada cand nu pot sa-si scoata masina din parcare? Am devenit, oare, un mic adult?

M-a speriat teribil gandul asta si mi-am dat seama cat de frica imi e sa cresc. Mi se pare ca  ideea de a imbatrani e, ironic, una dintre fricile cele mai mari are generatiei mele, desi pare ca toti ne grabim sa facem lucruri pe care multi le-au facut mult mai tarziu. Toti adultii din jurul meu imi spun ca e vina noastra, ca noi vrem sa ne maturizam si ca nu stim sa ne pretuim varsta. Eu nu sunt de acord. Raspunsul cel mai evident e ca, fiind adolescenti al mileniului III, e imposibil sa nu cresti mai “repede”, cand ai aproape toata informatia de care ai nevoie la atingerea unui buton si ti-e frica de viitor pentru ca in mod constant vezi cate lucruri noi se inventeaza de pe o zi pe alta. Ai o sete inexplicabila de a tine pasul, de a te asigura ca intelegi lumea din jurul tau, chiar daca ai doar 17 ani.

Dar mai e o problema. Traim si in generatia unde, vrand, nevrand, suntem mult mai expusi. Recent am iesit cu prietenele mele undeva sa dansam, iar un fotograf ne-a facut niste poze, cum ne face in general cand mergem acolo. A doua zi dimineata mi s-a spus ca una dintre pozele cu mine ajunsese pe un grup de Facebook, unde oameni de toate varstele isi dadeau cu parerea despre corpul si imaginea unei fete de 17 ani. Multi ar spune “Pai, ce, cine te-a pus sa mergi in club la varsta asta?”,dar nu se gandesc ca, cel mai probabil, si ei mergeau sa danseze in discoteca la randul lor cand aveau anii mei. Dar e un paradox la mijloc: toata lumea se asteapta sa fim mai pregatiti si mai maturi ca generatiile trecute, sa fim mai siguri pe noi, fiindca avem mijloacele ce ne usureaza “treaba”, dar in acelasi timp ne judeca pentru ca iesim sa dansam in oras?

De-asta mi-e frica sa cresc. Traiesc in vremea in care toata lumea isi da cu parerea peste tot si despre toti fara sa isi filtreze mai intai gandurile si sa tina cont de varsta celui pe care il critica . Imi e frica sa cresc pentru ca simt ca nimeni nu ma invata cum sa o fac, in schimb au timp sa ma judece. Prea putine scoli se adapteaza mileniului, insa noi, cumva, trebuie sa o facem. Prea putini oameni mari ne iau in serios, insa noi trebuie sa ne constientizam varsta si sa fim “stapani” pe noi insine. Si prea putin suntem invatati ca doar pentru ca esti mai “mare”, nu inseamna ca esti neaparat si mai matur.

Dar mi-e frica sa cresc si pentru ca pe cat am de castigat, pe atat am si de pierdut. Mi-e dor sa n-am griji si sa nu inteleg asa de multe. Mi-e dor sa abia astept Craciunul si sa nu trebuiasca sa imi platesc calatoria la RATB. Imi e tare dor sa nu am pe ce sa dau banii si sa abia astept sa inceapa scoala. Imi e dor de “prime dati” si de zilele in care ma gandeam cat de mult timp mai e pana cand o sa ma dau si eu cu lipgloss si o sa port tocuri.

…si tare imi e dor sa iubesc iar zapada.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s